Un bărbat s-a dat drept judecător la instanța supremă și a cerut 50.000 de euro de la trei condamnați

Publicat: 18 02. 2013, 12:52
Actualizat: 04 07. 2013, 06:45

Tribunalul Galați a dispus arestarea preventivă a bărbatului pe care Sorina Gabriela Tăgârță l-ar fi prezentat celor trei condamnați de la care a cerut 30.000 de euro ca fiind judecătorul de la instanța supremă care îi poate ajuta să primească o pedeapsă mai mică, acesta pretinzând 50.000 de euro.

Gabriel Salman, administrator al unei societăți comerciale, este cercetat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați pentru trafic de influență, se arată într-un comunicat de presă al DNA remis luni agenției MEDIAFAX.

Potrivit Ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale, în luna mai 2012, Sorina Gabriela Tăgârță a cerut 30.000 de euro de la trei persoane, denunțători în cauză, lăsând să se înțeleagă că își va exercita influența și va interveni pe lângă un judecător de la Înalta Curte de Casație și de Justiție pentru a le obține condamnări la pedeapse mai reduse, cu suspendare. Cei trei primiseră o condamnare la închisoare cu executare, dar hotărârea nu era definitivă.

În 29 ianuarie 2013, Sorina Gabriela Tăgârță a fost prinsă în flagrant când primea de la unul dintre cei trei denunțători 15.000 euro, reprezentând o primă tranșă din banii ceruți.

La întâlnirea cu acesta, Sorina Gabriela Tăgârță l-a prezentat pe Gabriel Salman ca fiind judecătorul de la Înalta Curte de Casație și Justiție care îi poate ajuta pe cei trei care fuseseră condamnați să primească o pedeapsă mai mică.

„În cursul lunii septembrie 2012 și în data de 29 ianuarie 2013, inculpatul Salman Gabriel s-a prevalat de o pretinsă influență asupra judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și de Justiție și a însoțit-o pe inculpata Tăgârță Sorina Gabriela la întâlnirile cu unul dintre denunțători, recomandându-se în mod fals drept «judecător» la Înalta Curte de Casație și de Justiție. Cu prilejul acestor întâlniri, inculpatul Salman Gabriel i-a spus denunțătorului că poate interveni pe lângă alți judecători din cadrul Î.C.C.J. și că îi poate determina să pronunțe o soluție favorabilă denunțătorilor în schimbul sumei de 30.000 euro pentru denunțător și de 50.000 de euro pentru toți cei trei denunțători”, notează procurorii în documentul citat.

Gabriel Salman a fost reținut de procurori în 13 februarie, iar o zi mai târziu, Tribunalul Galați a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 29 de zile.

Sorina Gabriela Tăgârță a fost arestată preventiv în 30 ianuarie, de către instanța Tribunalului Galați. În 4 februarie, Curtea de Apel Galați a respins ca nefondat recursul Sorinei Gabriela Tăgârță, dispunând definitiv ca aceasta să fie cercetată în stare de arest preventiv.

Ulterior, procurorii l-au reținut, în același dosar, și pe Ionel Avram, acesta fiind acuzat că a ajutat-o pe Sorina Gabriela Tăgârță să-l prezinte denunțătorului pe Gabriel Salman ca fiind „judecător”. Tribunalul Galați a emis și pe numele lui Ionel Avram un mandat de arestare preventivă pentru complicitate la trafic de influență.

Citește cele mai importante știri ale zilei pe gandul.info