Un bărbat s-a împușcat în cap în incinta Grădinii Publice din Bârlad

Publicat: 23 07. 2013, 20:35
Actualizat: 27 03. 2019, 13:50

Un bărbat în vârstă de 39 de ani s-a împușcat în cap, marți seară, în incinta Grădinii Publice din Bârlad, acesta fiind în comă și urmând să fie transportat cu un elicopter la un spital din Iași, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Vaslui, bărbatul a fost găsit în stare de inconștiență, cu leziuni la cap, în incinta Grădinii Publice din Bârlad.

Incidentul a fost anunțat la numărul de urgență 112 de către un trecător.

Oamenii legii au stabilit că rănile bărbatului au fost provocate cu o armă neletală, respectiv un pistol cu bile din cauciuc, găsită lângă victimă.

„Bărbatul este posesor de permis de port armă neletală, document care a și fost găsit asupra lui. Victima a fost transportată la Spitalul de Urgență Bârlad, în comă de gradul II”, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Mihaela Ștraub.

Polițiștii iau în calcul varianta unei tentative de sinucidere, având în vedere condițiile în care a fost găsit bărbatul.

Victima va fi transportată cu un elicopter SMURD la Spitalul de Neurochirurgie din Iași.

Theodor Istrate, corespondenti@mediafax.ro