Un bărbat și prietena lui au murit într-o pivniță, un al treilea bărbat e în stare gravă

Publicat: 03 06. 2012, 21:54
Actualizat: 10 12. 2013, 16:14

 

Două persoane, un bărbat și prietena lui, din Botoșani, au murit, duminică după-amiază, iar un al treilea bărbat este în stare gravă, după ce au coborât într-o pivniță și, cel mai probabil, s-au intoxicat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, patru persoane împreună cu mai mulți prieteni au mers, duminică, la un grătar la o fermă din Orășeni Deal, localitate situată la aproximativ zece kilometri de Botoșani, iar la un moment dat unul dintre bărbați, în vârstă de 37 de ani, a coborât în pivniță pentru a lua ceva.

Din cauză că bărbatul întârzia să se întoarcă, prietena lui în vârstă de 33 de ani a coborât după el și pentru că nici ea nu revenea, un alt bărbat în vârstă de 38 de ani a mers după ea.

Soția ultimului, în vârstă de 29 de ani, a intrat și ea în pivniță, unde i-a găsit pe cei trei în stare de inconștiență lângă scara din pivniță și a leșinat, iar un bărbat a scos-o de acolo și a sunat la 112, un echipaj al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani intervenind și scoțându-i pe cei trei din pivniță.

Purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani, Doina Lupu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că cei trei au fost preluați de echipaje ale Ambulanței și SMURD și transportați la spital.

Purtătorul de cuvânt al IJP Botoșani, Daniela Gheorghiescu, a spus că la spital, în ciuda manevrelor de resuscitate, bărbatul în vârstă de 37 de ani și prietena lui în vârstă de 33 de ani au murit, iar cel de-al treilea bărbat este în stare gravă.

Ea a precizat că polițiștii fac cercetări pentru a stabili cauza accidentului, specialiști ai ISU Suceava, care dețin un aparat special, fiind solicitați să stabilească dacă în aer existau vapori toxici.