Un brăilean a murit la Neptun, după ce a salvat un alt bărbat de la înec

Publicat: 25 07. 2014, 11:05
Sursa Foto: Mediafax/ Adrian Boioglu

Joi, în jurul orei 14.00, bărbatul a văzut cum, în larg, un turist încerca să salveze de la înec o femeie, și fără să stea pe gânduri s-a aruncat în marea agitată, sărindu-le în ajutor, deși steagul roșu era arborat pe plajă. După ce ceilalți doi turiști au reușit să ajungă la mal, brăileanul a fost tras în larg de curenți, scrie infobrăila.ro

„Barbătul a fost resuscitat timp de 50 de minute, însă fără a răspunde la manevrele de resuscitare. A fost găsit cianotic, pielea devenise albastru-vineție în urma oxigenării insuficiente a sângelui”, a declarat Rodica Florea, asistent-șef Serviciul de Ambulanță Județean Constanța.