Un copil de patru ani căzut de la etajul al patrulea al unui bloc

Publicat: 14 05. 2012, 15:08
Actualizat: 14 05. 2012, 16:29

Un copil în vârstă de patru ani, din Călărași, a ajuns la spital, joi, după ce a căzut de la etajul al patrulea al unui bloc din municipiu, medicii spunând că băiețelul este în stare bună, impactul fiind atenuat de crengile unui copac aflat lângă imobil, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit primelor date ale anchetatorilor, copilul se juca în dormitor, iar la un moment dat, speriat că ușa camerei se blocase, a ieșit pe geam pentru a striga la cele două surori mai mari, aflate în cealaltă cameră, în condițiile în care mama lor era în bucătărie.

Copilul de patru ani a căzut în gol lângă bloc, impactul fiind atenuat de crengile unui plop aflat lângă imobil. Băiețelul a căzut lângă un gard metalic de un metru înălțime, de care i s-a agățat tricoul.

Echipajul de la Ambulanță care a ajuns la fața locului a constatat că băiatul are traumatisme la cap.

„Copilul este conștient, are traumatisme și escoriații la cap. A fost investigat și este în stare bună, neavând fracturi „, a declarat medicul Cristina Constantin de la Serviciul Județean de Ambulanță Călărași.

Copilul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență din Călărași, de unde urmează să fie transferat cu o ambulanță la Spitalul „Bagdasar Arseni” din București, pentru investigații suplimentare la tomograf.