Un cuplu româno-englez a decis, spre surprinderea tuturor, să se mute în Cluj. Care sunt motivele invocate de cei doi

Publicat: 03 09. 2019, 14:40
DOSAR PENAL. Zvastica, desenată pe pereţii mai multor blocuri din Cluj-Napoca / Sursă Foto: Mediafax Foto

Vlad Mixich a postat următorul mesaj: 

„Am cunoscut ieri o pereche: ea, româncă cu ochi albaștri, el, englez și bărbos. Amândoi au lucrat mult în universități britanice și au un băiețel. De anul trecut s-au mutat din orășelul universitar britanic în Cluj.

Pentru că vor mai multă natură pentru băiețelul lor și asta e mai ieftin aici și la fel de frumos ca acolo. Pentru că Clujul e la fel de viu ca orășelul lor britanic. Pentru că e la fel de aproape cu avionul de oriunde altundeva în Europa. Pentru inovația IT care crește și mai multe ocazii să faci ceva cu sens și impact. Pentru că limba dulce – ea (deși vorbește o engleză impecabilă), pentru că Brexit – el.

Motive, motive mai mult sau mai puțin subiective. Dar motive există, chiar dacă firave deocamdată, și ele pot fi întărite. Există câteva orașe românești (Clujul, Sibiul, poate Brașovul) care au în ele miezul pentru visul ăsta.

Visul ca în România să apară tot mai multe orașe care să ofere astfel de motive perechilor în care jumătate din ochi sunt românești. Visul ca „ai noștri” să se întoarcă acasă. Nu pentru că naționalisme stupide, ci pentru că chiar merită.

Ce proiect de țară pentru România mai bun decât asta știți?”

Postarea jurnalistului a fost apreciată de peste 1.600 de utilizatori și distribuită de peste 100 de ori.