Un deputat PMP anunță: Voi redepune inițiativa privind achiziționarea cartelelor PrePay doar cu buletinul

Publicat: 01 08. 2019, 14:14

„Dacă autoritățile nu vor lua măsurile necesare până la 1 septembrie, voi redepune, în prima săptămână de activitate a Parlamentului, proiectul de lege privind achiziția cartelelor prepay doar cu buletinul. Proiectul a fost respins în 2013 și a fost nevoie de o tragedie pentru a i se demonstra necesitatea. Deja o parte din colegii mei parlamentari, de la toate partidele, și-au anunțat susținerea, prin semnătură și vot, pentru acest proiect. Voi solicita ca acesta să intre pe procedură de urgență”, a transmis Petru Movilă, într-o postare pe Facebook.

Deputatul PMP a mai adăugat faptul că de data aceasta proiectul ca avea o prevedere care să stabilească clar că minorii nu pot achiziționa cartele Pre-Pay.

Parlamentul a respins, atât în 2011, cât și în 2013, un proiect inițiat de actualul deputat PMP Petru Movilă care prevedea ca persoanele să cumpăre cartele PrePay doar cu buletinul. Autoritățile puteau identifica locul apelului și deținătorul cartelei, deoarece companiile erau obligate să le transmită aceste date.