Un europarlamentar invitat la Timișoara nu a putut să viziteze cascada Bigăr din cauza drumului prost

Publicat: 23 10. 2016, 11:37

Invitați din Parlamentul European, Comisia Europeană, dar și reprezentanți ai camerelor de comerț din România, Ungaria și Serbia participă, zilele acestea la Timișoara, la o conferință despre cum pot fi dezvoltate turismul și transportul astfel încât să contribuie la creșterea economică. Acțiunea este organizată de europarlamentarul Maria Grapini, aceeași care a dezvăluit un amănunt șocant. Oficialii europeni primiseră o invitație pentru a vizita, printre altele, și Cascada Bigăr, însă ieșirea a fost anulată.

„Să vă gândiți la un proiect regional Caraș-Severin – Arad – Timiș pe trasee turistice prin care să fie dezvoltată infrastructura. Am tăiat vizita la Cascadă Bigăr, desemnată cea mai frumoasă din lume, din cauza drumului prea prost”, i-a transmis Maria Grapini viceprimarului Dan Diaconu, prezent la eveniment, scrie B1.

Printre invitații la conferința „Oportunități de dezvoltare regională, prin transport și turism”, s-a numărat și europarlamentarul Michael Cramer, președintele Comisiei pentru transport și turism din Parlamentul European.