Un fost ministru îi cere demisia directorului ANM: A făcut declarații hazardate care au golit litoralul românesc

Publicat: 15 07. 2019, 11:09

„Directorul ANM să explice dacă mai poate face prognoze corect. Dacă nu, să-și dea demisia! Declarațiile hazardate și panicarde ale directoarei ANM, Elena Mateescu, au golit litoralul românesc, în acest weekend. Joi, 11 iulie, directorul general al ANM a afirmat că fenomenul meteo care a generat miercuri o furtună devastatoare în Grecia, soldată cu sute de victime, între care și șase morți, ar putea să provoace incidente și în România, litoralul urmând să fie afectat”, a scris, pe Facebook, Mircea Titus Dobre.

Fostul ministru al Turismului a precizat că vestea că sunt șanse ca ciclonul din Grecia să lovească și România, mai ales litoralul românesc, a determinat mii de români să-și anuleze rezervările pentru acest weekend.

„În cursul zilei de sâmbătă s-au emis averitizări din vreme severă pe litoral, inclusiv cod portocaliu de furtuni, deși aceste fenomene nu s-au înregistrat. „Să ne răspundă doamna director ANM dacă nu are echipamente performante pentru a da prognozele corect. Dacă nu există aceste echipamente sau specialiștii de la ANM nu știu să le folosească, atunci ar trebui să elibereze posturile. Tot doamna director ANM a declarat că populația trebuie să se pregătească pentru un dezastru, până la sfârșitul acestei luni, deși, cu altă ocazie, explica faptul că nu se pot da prognoze corecte pentru o perioadă mai lungă de trei zile. Dacă va continua în acest fel, va reuși să distrugă turismul românesc, nu doar pe Litoral, ci și în celelalte zone ale țării”, a completat Dobre.

Fostul ministru solicită demisia directorului ANM și cere Guvernului României să ia urgent măsuri, „înainte de a se distruge tot ce a mai rămas în această țară”.

Mircea Titus Dobre arată că, în urma incidentului provocat de prognoza greșită de ANM, în acest weekend, este absolut necesară o anchetă în urma căreia să se stabilească din ce motive nu se pot face prognoze meteo corecte și dacă se poate considera sabotaj acțiunea de saptămâna aceasta.

„Acțiunile de prevenție sunt absolut necesare, în caz de fenomene meteo extreme, dar nu se fac prin emiterea și propagarea unor mesaje menite să inducă panică, având ca rezultat anularea rezervărilor în structurile de cazare din zonele turistice, cu precădere pe Litoral. Pe de o parte, pericolele fenomenelor atmosferice extreme trebuie să fie gestionate prin informarea populației în legătură cu măsurile care trebuie să fie luate, în caz de furtună, tornadă, grindină, etc. Nicio țară din lume nu își blochează turismul pentru că pot exista furtuni de vară”, a conchis fostul ministru.