Un imigrant român din SUA, rănit grav în timpul unei tentative de jaf

Publicat: 15 02. 2012, 10:33
Actualizat: 22 02. 2012, 03:02
Un imigrant de origine română din Statele Unite a fost grav rănit, duminică, în cursul unei tentative de jaf armat care a avut loc în orașul Richmond, statul Virginia, potrivit poliției locale, citate de Richmond Times Dispatch în ediția electronică de luni.

Dan Teodorescu, în vârstă de 31 de ani, a fost împușcat în timp ce vindea înghețată în parcarea unei școli din cartierul South Richmond. Victima a fost transportată de urgență la spitalul VCU unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale, potrivit poliției locale.

Căpitanul Mark Segal a declarat că Teodorescu a fost împușcat în partea superioară a corpului iar rana este foarte gravă, informație confirmată și de un purtător de cuvânt al spitalului care a adăugat că starea pacientului este instabilă.

pIncidentul s-a produs în timpul unei tentative de jaf care a avut loc în apropierea școlii în cursul serii. Potrivit martorilor oculari, un autoturism s-a oprit în parcarea din fața școlii, din el coborând doi indivizi care s-au îndreptat spre chioșcul de înghețată unde vindea imigrantul român.

Unul dintre suspecți l-a împușcat pe vânzător, după care au părăsit în grabă locul incidentului.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro