Un mare actor a fost internat de urgență la Institutul de Boli Cardiovasculare de la Timișoara

Publicat: 25 11. 2014, 11:13
Actualizat: 05 02. 2016, 20:37

Directorul Serviciului de Urgențe al Spitalului Județean din Timișoara, Mihai Grecu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în noaptea de luni spre marți s-a prezentat la Urgențe actorul Mircea Albulescu.

„Actorul Mircea Albulescu s-a prezentat la Urgențe, la Spitalul Județean, la colegii din tura de noapte. A acuzat dureri în zona pieptului și cu acordul dânsului a fost transferat la Institutul de Boli Cardiovasculare”, a spus Mihai Grecu.

Ajuns la Institutul de Boli Cardiovasculare, actorul Mircea Albulescu a fost internat de urgență, iar medicii au început să îi facă o serie de investigații.

Mircea Albulescu a mai fost internat în ianuarie 2013 la Spitalul de Urgență Floreasca, unde a fost dus după ce i s-a făcut rău pe stradă. Actorul a stat internat o zi, medicii stabilind că acesta a avut tensiunea mărită.

Maestru al scenei și al filmului românesc, Mircea Albulescu are 80 de ani și joacă pe scena Teatrului Național București.