Un militar român cu o misiune recentă în Afganistan S-A SINUCIS, într-o pădure din Vrancea

Publicat: 30 04. 2014, 18:17
Actualizat: 04 02. 2019, 03:04

Un ofițer al Garnizoanei Brăila, dispăut înainte de Paști de acasă, a fost găsit mort, la începutul săptămânii, în Vrancea, informează InfoBrăila. Bărbatul s-a spânzurat într-o pădure de la marginea localității Vidra, unde a fost găsit de un localnic care i-a văzut mașina abandonată. Lângă trupul neînsuflețit, se afla un bilet de adio, în care militarul îi cere scuze familiei pentru gestul pe care, în explicația lui, „trebuia să îl facă”.

Căpitanul George Văcariu, în vârstă de 32 de ani, aparținea de Unitatea Militară 1294, din Brăila. El a fost într-o misiune în Afganistan, în perioada decembrie 2012-iunie 2013. La întoarcerea în țară, a divorțat.

Căpitanul Goerge Văcariu

Presa brăileană scrie că militarul, care locuia cu mama sa, a plecat de acasă înainte de Paști. Câteva zile mai târziu, în 23 aprilie, zi în care George Văcariu își serba onomastica (fiind sărbătoarea Sfântului Gheorghe), a fost anunțată Poliția.

„Luni dimineață, trebuia să se prezinte la program și nu a venit. Tot luni am fost informati că a fost găsit spânzurat între două localități din județul Vrancea. Căpitanul George Văcariu nu a creat probleme de ordin disciplinar în cadrul Garnizoanei, unde activează din 2006″, a declarat pentru Infobraila mr. George Popa, purtător de cuvânt al Garnizoanei Brăila.

Ziarul citat susține că primele informații indică o posibilă depresie drept cauza sinuciderii.

Căpitanul Goerge Văcariu a absolvit Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” în anul 2006, fiind șef de promoție.