Un ministru european a murit din cauza Covid-19. Un alt coleg infectat s-a vindecat și a fost externat

Publicat: 29 07. 2020, 23:24
Actualizat: 30 07. 2020, 00:15
Salko Bukvarevic (FOTO: Captură video-Youtube)

Un ministru din Guvernul Bosniei a murit, miercuri, în urma infectării cu noul coronavirus, potrivit postului național de televiziune BHRT, citat de Mediafax.

Este vorba despre Salko Bukvarevic, în vârstă de 53 de ani, care ocupa funcția de ministru din partea entității musulmano-croate din Bosnia, una dintre cele două regiuni administrative ale țării.

Acesta fusese spitalizat de urgență, pentru complicații cauzate de coronavirus, iar de luni se afla pe ventilație asistată respirator, a precizat BHRT, citând clinica universitară din Sarajevo.

Fadil Novalic, în vârstă de 61 de ani, premierul din partea comunității Federației musulmano-croate din Bosnia, a fost și el infectat cu coronavirus, dar din fericire s-a recuperat și a fost externat din spital weekendul trecut.

În Bosnia-Herțegovina, au fost raportate aproximativ 11.000 de persoane infectate cu Covid-19 și peste 300 de decese, la o populație de 3,5 milioane de persoane.

Bosnia și Herțegovina, limitări pentru români la intrarea în țară

Bosnia și Herțegovina se alătură, începând de joi, 16 iulie, țărilor care impun cetățenilor români obligativitatea unui rezultat negativ la un test COVID-19 la intrarea pe teritoriu, în contextul pandemiei de coronavirus. Condiția nu este valabilă în cazul tranzitului.

Românii care și-au planificat o călătorie cu destinația Bosnia și Herțegovina trebuie să își facă planificarea pentru un test COVID-19.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis, joi seară, printr-un comunicat de presă, că autoritățile din Bosnia și Herțegovina au anunțat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul acestui stat.

Astfel, începând cu data de 16 iulie, cetățenilor statelor membre UE, inclusiv cetățenilor români, le va fi permisă intrarea în Bosnia și Herțegovina cu condiția prezentării unui test COVID-19 negativ efectuat în ultimele 48 de ore anterior momentului intrării în Bosnia și Herțegovina.

Departamentul de Stat al SUA: România este principala sursă de export de persoane traficate în scopuri sexuale în Europa, alături de Irlanda, Bosnia-Herțegovina, Armenia și Azerbaidjan

România și Irlanda sunt singurele state UE care nu fac eforturi suficiente pentru a combate traficul de persoane. România este una dintre principalele surse de oameni traficați pentru sex sau muncă în Europa, arată un raport al Departamentului de Stat al SUA.

Pentru al doilea an la rând, România este principala sursă de export de persoane traficate în scopuri sexuale sau pentru a fi exploatate la muncă, arată raportul privind traficul de persoane în 2020, al Departamentului de Stat al SUA, citat de Radio Europa Liberă România.

În întreaga Europă, mai sunt doar câteva state în situația României. Din Uniunea Europeană, doar Irlanda stă alături de România în această categorie de state aflate pe lista de supraveghere a Departamentului de Stat american, iar din afara UE, se mai află pe listă doar Bosnia-Herțegovina, Armenia și Azerbaidjan.

În rest, în această categorie de state se mai află doar țări din Africa și câteva din Asia și America de Sud.