Un mort și doi răniți în Bistrița-Năsăud, după ce un microbuz s-a răsturnat peste gardul unui imobil

Publicat: 01 04. 2013, 11:08
Actualizat: 29 07. 2014, 19:31

O femeie a murit, iar alte două persoane au fost rănite ușor, luni dimineață, după ce microbuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident rutier pe DN 17, în județul Bistrița-Năsăud, mașina răsturnându-se în afara șoselei, peste gardul unui imobil, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 5.00, în localitatea bistrițeană Ciceu Mihăiești, după ce șoferul unui microbuz în care se mai aflau două persoane a pierdut controlul volanului, iar mașina a intrat pe contrasens și s-a răsturnat peste gardul unui imobil.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud Crin Sîrb a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că accidentul s-a petrecut pe fondul oboselii șoferului, care este din Republica Moldova.

„Pe fondul oboselii, șoferul a pierdut controlul microbuzului, care a intrat pe contrasens, a ieșit în afara părții carosabile și a rămas suspendat peste gardul unui imobil”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, Crin Sîrb.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), Marius Rus, a declarat că echipajele de intervenție care au ajuns la fața locului au găsit două persoane, un bărbat și o femeie, care ieșiseră din mașină, și o altă femeie de 63 de ani, rămasă încarcerată.

„Femeia se afla în stop cardio-respirator. În ciuda manevrelor de resuscitare, care au durat aproape o oră, ea nu a putut fi salvată”, a spus Rus.

Cele două persoane – șoferul și o femeie – care au reușit să coboare din mașină au fost rănite ușor.

(Cristiana Sabău)