Un mort și patru răniți, într-un accident la Piatra Neamț. PLAN ROȘU de intervenție

Publicat: 10 12. 2016, 14:08

Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, Elena Bulgărea, a declarat, pentru MEDIAFAX, că un șofer în vârstă de 59 de ani din Piatra Neamț a pierdut controlul asupra volanului și a intrat pe sensul opus de mers. Aici, mașina a intrat în coliziune cu un microbuz care avea cinci pasageri.

Șoferul mașinii a murit în urma impactului, iar patru pasageri din microbuz au fost răniți, unul fiind în stare gravă.

Conform sursei citate, microbuzul circula pe ruta Văleni – Căprioara.

La locul accidentului se află mai multe echipaje de Salvare, SMURD și descarcerare.

Inspectorul șef al ISU Neamț, Ioan Nițică, a declarat pentru MEDIAFAX că a fost activat planul roșu de intervenție.

Potrivit acestuia, la sosirea echipajelor șoferul mașinii era în stop-cardiorespirator și, deși i s-au făcut manevre de resuscitare, a murit.

Inspectorul șef al ISU Neamț a adăugat că două persoane care au suferit politraumatisme se află la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, iar doi copii la Pediatrie.