Un mort și un rănit după ce mașina în care se aflau s-a ciocnit cu un tir, apoi s-a răsturnat

Publicat: 09 08. 2014, 21:13
Actualizat: 06 04. 2019, 18:48

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Bacău, accidentul a avut loc pe strada Calea Bacăului din Onești, după ce mașina condusă de un bărbat de 31 de ani a intrat în depășirea unei coloane de autovehicule, deși din sens opus venea un tir.

Șoferul a reușit să depășească mașinile, însă a forțat revenirea pe banda sa de mers, lovind un autoturism condus regulamentar de un tânăr de 26 de ani. Ulterior, mașina condusă de bărbatul de 31 de ani a intrat într-un autotren care circula regulamentar, din sens opus, după care s-a răsturnat în afara șoselei.

„În urma accidentului, șoferul în vârstă de 31 de ani și-a pierdut viața. De asemenea, pasagerul aflat în autoturismul condus de victimă, un tânăr de 26 de ani, a fost rănit, fiind transportat la Spitalul Onești”, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Bacău, Narcisa Butnaru.

Polițiștii băcăuani continuă cercetările în acest caz pentru a stabili cu exactitate condițiile în care s-a produs accidentul.