Un nou caz de Balena Albastră în România. Cum a fost găsită o fetiță din Gorj de către mama ei

Publicat: 18 04. 2017, 12:15
Actualizat: 02 10. 2018, 18:00

Adolescenta de 16 ani a fost descoperită cu răni pe brațe de către mama acesteia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ulterior, eleva Colegiului Tehnic „Henri Coandă” din Târgu-Jiu i-a mărturisit mamei sale că s-a zgâriat cu un ac, după ce a căutat pe Internet informații despre jocul „Balena Albastră”, întrucât părinții nu o lăsau să își petreacă timpul liber așa cum și-ar fi dorit.

Mama adolescentei, din comuna Bălești, susține că a alertat Poliția, însă nu ar fi fost luată nicio măsură.

„Ajutor! Am o fată de 16 ani, a intrat în jocul Balena Albastră, ce pot face să îmi scap fata de moarte? Poliția zice că nu are ce să facă, ce e de făcut? Am găsit fata crestată pe mână în forma balenei, cu 14 tăieturi, ce să fac să îmi salvez copilul? Îndrumați-mă!”, a scris mama Denisei pe Facebook.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Gorj declară că s-au autosesizat în urma mesajului postat pe rețelele de socializare.

„Ne-am sesizat din oficiu. Atât mama, cât și fiica au fost consiliate de psihologul IPJ Gorj și în continuare s-au luat măsuri pentru ca fetița să fie introdusă într-un program de consiliere psihologică, la școala din care face parte”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Miruna Prejbeanu.

Conducerea Colegiului Tehnic „Henri Coandă” a anunțat, la rândul ei, că va face verificări în acest caz după vacanță.

„Este elevă în clasa a 9-a. Vom face verificări după vacanță. Părinții nu au venit să anunțe la școală. Noi avem consilierul școlar, care este foarte implicat în această problemă, de când a devenit publică la nivel național. Doamna a mers la fiecare clasă și a stat de vorbă cu copiii. Acțiuni la școală s-au întreprins în acest sens, dar atâta timp cât părinții nu spun sau preferă să comunice pe alte canale, nu aveam de unde să știm. Este un copil liniștit. Un copil bun, știu că învață bine. Trebuie să discutăm și analizăm”, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul adjunct al Colegiului Tehnic „Henri Coandă” din Târgu-Jiu, Cristina Tauru.

Jocul „Balena Albastră” presupune îndeplinirea a 50 de cerințe ciudate, iar ultima este sinuciderea.