Un nou-născut a fost găsit abandonat în toaleta unui hipermarket din Capitală

Publicat: 21 12. 2012, 22:21
Actualizat: 19 05. 2015, 09:02

Un nou-născut a fost găsit abandonat, vineri seară, în toaleta unui hipermarket din sectorul 2, unde a fost chemat un echipaj al ambulanței, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Serviciului de Ambulanță București-Ilfov (SABI).

Ambulanța a fost solicitată printr-un apel la 112 după ce o persoană a găsit nou-născutul într-o toaletă de la Cora Pantelimon.

Potrivit surselor citate, nou-născutul, care se afla într-o pungă agățată în cuierul din toaletă, a fost transportat la Spitalul „Grigore Alexandrescu”.

Medicii estimează că acesta a fost născut în urmă cu trei zile.