Un nou strat de zăpadă la Rânca, în apropierea Paștelui. Utilajele curăță drumul

Publicat: 23 04. 2019, 16:53

This browser does not support the video element.

Drumarii din județul Gorj intervin, marți, pentru a îndepărta zăpada depusă pe Drumul Național 67 C – Transalpina, în stațiunea Rânca, după ce a nins, stratul nou depus fiind de aproximativ trei centimetri.

Traficul rutier pe DN 67 C se desfășoară, marți, în condiții de iarnă. Potrivit reprezentanților Secției Drumuri Naționale Târgu-Jiu, drumarii acționează cu două utilaje și împrăștie material antiderapant pe carosabil, în zona montană Rânca, județul Gorj.

„Prognoza era cu ninsoare în perioada aceasta, dar de la 2.800 de metri, nu de la 2.500. A nins, e vânt puternic în continuare, de la kilometrul 24, undeva sub releu, e zăpadă adusă de vânt în continuare pe drum. Acționăm cu utilaje, cu material antiderapant, pentru că este și foarte frig. Se circulă în condiții de iarnă până la Rânca. Drumul îl menținem negru, intervenim, să nu își facă probleme cei care vor să vină”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ion Tudor, directorul SDN Târgu-Jiu.

Acesta a precizat că în unele zone stratul de zăpadă are chiar și cinci metri.

„Este alb, este frumos, este de săniuță, nu știu dacă și de schiuri. Noi voiam să pregătim, după Paște, deszăpezirea pe Transalpina, din păcate orice încercare în perioada aceasta este în zadar. Așteptăm să fie condițiile prielnice, să putem să rezolvăm și această problemă. Zăpada este foarte mare și riscul să alunece de pe versanți, grohotiș, în drum, este mare. Sunt zone unde zăpada are un metru, doi, cinci metri, în decor”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ion Tudor, directorul SDN Târgu-Jiu.

Șoferii sunt sfătuiți să aibă autovehiculele echipate corespunzător.