Un olandez, găsit mort într-un hotel din Brașov

Publicat: 15 02. 2016, 19:53

Când a intat în încăpere, femeia l-a găsit pe turistul olandez căzut lângă pat și plin de sânge, cu artera femurală secționată. Camerista și-a anunțat imediat superiorii, apoi a fost anunțată poliția prin numărul de urgență 112.

Un echipaj SMURD a ajuns la hotelul respectiv, însă paramedicii nu au putut decât să constate decesul bărbatului, trupul acestuia fiind transportat apoi la Serviciul de Medicină Legală Brașov
pentru necropsie.

„Vă confirm că a fost găsit un cetățean mort într-o cameră de hotel din Brașov. A fost găsit de o cameristă care venise să facă curat. Mai multe detalii despre modul în care acesta a decedat se vor stabili în cursul anchetei”, a spus comisarul- șef Ioan Necșulescu, purtător de cuvânt al IPJ Brașov.

Turistul se cazase inițial pentru perioada 10-13 februarie, însă a cerut ulterior o prelungire cu încă două zile. Luni la prânz, turistul ar fi trebuit să elibereze camera.

La hotelul situat în centrul Brașovului, pe strada Al. Ioan Cuza, au sosit imediat echipe de polițiști criminaliști și procurori pentru a face cercetări, fiind luată legătura și cu ambasada olandeză.

Deocamndată nu se știe dacă a fost vorba despre o sinucidere sau o crimă, cercetările fiind în curs de desfășurare.