Un paznic a murit după ce doi agresori l-au băgat în portbagaj, l-au dus la marginea unei păduri și l-au bătut fără milă / Victima, abandonată lângă un spital

Publicat: 11 09. 2019, 14:48

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, unul dintre cei doi agresori îl bănuia pe paznicul la un garaj de tiruri din municipiul Medgidia că ar fi implicat în furtul a două baterii-acumulator de la autotrenul său, parcat în curtea garajului păzit de victimă, așa încât a dorit să îi aplice o corecție și să-l determine să recunoască furtul acumulatorilor.

Drept urmare, în după-amiaza zilei de 5 septembrie, cei doi l-au atacat pe bărbatul de 61 de ani și, lovindu-l, l-au obligat să intre în portbagajul unui autoturism, cu care l-au transportat în pădurea de la marginea orașului.

Acolo unul dintre bărbați l-a luat la bătaie, extrem de violent, lovindu-l de peste 20 de ori cu pumnii, picioarele și un băț de lemn peste tot corpul, mai puțin în zona capului, astfel încât i-a provocat grave leziuni.

„Deși prezent la agresiune, cel de-al doilea inculpat nu a încercat să oprească agresiunea sau să o salveze în alt mod pe victima lipsită de libertate, ci a asistat pasiv la acțiunile ilicite ale coinculpatului”, arată procurorii constănțeni în rechizitoriu.

Ulterior, speriați de posibilele consecințe, cei doi și-au dus victima cu o dubiță și au abandonat-o pe o stradă din orașul Cernavodă, în apropierea spitalului, fără a o aduce însă direct în urgența unității medicale.

Ei le-au declarat anchetatorilor că le-a fost teamă să nu fie recunoscuți și eventual opriți de polițiști.

La scurt timp, bărbatul a fost găsit mort de un medic de gardă alertat de portarul spitalului.

La autopsie s-a stabilit că victima murise prin șoc traumatic și hemoragic, în cadrul unui politraumatism.

Marți, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pe timp de câte 24 de ore a celor doi inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și de lipsire de libertate în mod ilegal, primul în calitate de autor, iar al doilea în calitate de complice.

Apoi, cei doi au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, prin decizia judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Constanța.