Un polițist beat și fără permis a furat mașina de serviciu cu care apoi a intrat într-un copac. Ce a hotărât instanța

Publicat: 27 06. 2014, 22:08
Actualizat: 01 02. 2019, 09:06

Magistrații Judecătoriei Bârlad l-au condamnat la cinci luni de închisoare cu suspendare pe fostul adjunct al șefului Postului de Poliție Mălușteni Lucian Evsei, pentru furt și conducere a unui autovehicul fără permis auto și în stare de ebrietate.

Totodată, instanța l-a obligat pe fostul polițist să plătească 8.340 de lei Poliției Județene Vaslui, banii reprezentând cheltuielile pentru reparația mașinii de serviciu furate.

Potrivit anchetei făcute de procurori, fostul polițist Lucian Evsei, care nu avea permis de conducere, a furat mașina de serviciu în noaptea de 6 spre 7 mai 2013 și a condus pe un drum județean din comuna Mălușteni. La un moment dat, acesta a pierdut controlul volanului și a intrat într-un copac de pe marginea șoselei. Evsei a fost găsit inconștient de către un localnic, fiind transportat la spital, unde a stat în comă mai mult timp.

Oamenii legii au stabilit că, în momentul accidentului, polițistul avea o alcoolemie de 1,05 la mie.

La scurt timp după incident, conducerea Poliției Județene Vaslui a început cercetarea disciplinară a agentului Lucian Evsei, care a revenit la serviciu pe 18 martie 2014, după o lungă perioadă de recuperare.

„Polițistul a fost cercetat pentru două abateri disciplinare. În primul rând, este vorba de comportament necorespunzător în societate, care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției. Apoi, polițistul a produs pagube materiale unității din care face parte sau patrimoniului Ministerului Afacerilor Interne”, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX responsabilul mass-media al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui, Alina Tonică.

În urma acestor abateri, conducerea IPJ Vaslui a decis, în luna mai, destituirea lui Lucian Evsei din funcția adjunct al șefului Postului de Poliție Mălușteni.