Un polițist în vârstă de 44 de ani din Galați a fost răpus de coronavirus. Bărbatul se izolase, dar nu a mers la spital

Publicat: 24 10. 2020, 11:37
Actualizat: 06 04. 2021, 15:32
Municipiul Galați, în scenariul roșu. Lista restricțiilor care sunt în vigoare de la miezul nopții

Un polițist din Galați infectat cu noul coronavirus a murit vineri, la 9 zile după ce fusese testat pozitiv cu SARS-CoV-2. Polițistul avea 44 de ani și nu era cunoscut cu boli cronice. Polițistul se afla în izolare la domiciliu pe 10 octombrie, când a început să aibă primele simptome și nu a mers la spital, deși, în ultimele zile, se simțea tot mai rău.

Polițistul local, în vârstă de 44 de ani, din Galați, a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce acesta fusese confirmat cu noul coronavirus pe data de 15 octombrie. Din 10 octombrie, polițistul se izolase pentru că avea simptome ale bolii, însă nu a mers la spital.

„Conducerea Poliției Locale a fost informată încă de când a fost confirmat diagnosticul. Au fost izolați toți polițiștii locali care au fost contacți direcți și s-a dispus dezinfecție generală în secția unde lucra și în toate autospecialele de serviciu”, a declarat Aurelia Bogatu Matei, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Galați.

Polițistul local care a murit din cauza COVID-19 nu era cunoscut cu boli cronice. Bărbatul de 44 de ani era căsătorit și avea un copil.

Nou record de infectări cu SARS-CoV-2

România a depășit, vineri, 5.000 de infectări noi de COVID-19 în 24 de ore, fiind raportate 5.028 de cazuri.

Până vineri, pe teritoriul României, au fost confirmate 201.032 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.028 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).

Până vineri, 6.245 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

De joi până vineri au fost raportate 82 de decese, dintre care 52 de bărbați și 30 de femei. Este vorba de pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.