Un restaurant din București oferă tentacule de caracatiță cu ocazia urmăririi penale a premierului Victor Ponta

Publicat: 05 06. 2015, 19:43
Actualizat: 05 06. 2015, 22:14

Un restaurant cu specific marin din centrul Capitalei oferă vineri, „în spiritul întâmplărilor de astăzi”, respectiv a urmării penale a premierului Victor Ponta, un tentacul de calamar din partea casei, la orice comandă.

„Noi credem că tentaculele ar trebui să fie în farfurie, nu să-și facă de cap în politică. Așa că, în spiritul întâmplărilor de astăzi, la orice comandă, oferim, la cerere, un tentacul de calamar din partea casei. Ofertă valabilă doar astăzi. Nu salvăm țara (doar) cu un tentacul, dar fiecare puțin contează”, au scris reprezentanții restaurantului pe pagina de Facebook.

Premierul Victor Ponta este urmărit penal și pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălarea banilor în dosarul Turceni – Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârșit în perioada în care era avocat, potrivit DNA.