Un român a devenit primar al orașului german în care a fost filmat „Inglourious Basterds”, după ce l-a învins pe rivalul său de extremă-dreapta

Publicat: 17 06. 2019, 08:35

Ursu, candidatul Uniunii Creștin-Democrate (CDU), l-a învins în turul al doilea de scrutin pe candidatul partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), un fost polițist pe nume Sebastian Wippel.

Octavian Ursu a fost ales primar-general al orașului Görlitz cu 55,1 la sută din totalul voturilor exprimate, în timp ce Wippel avea 44,9%, după ce numărul voturilor a fost cuprins în 74 din cele 75 de circumscripții electorale, a informat Sächsische Zeitung.

În primul tur, reprezentantul AfD se clasase pe primul loc, cu 36,4% din voturi, în timp ce Octavian Ursu, candidatul creștin-democraților cancelarului Angela Merkel obținuse 30,3% din voturi.

„Sunt fericit. Acum trebuie să vedem cum ne apropiem de cei care nu au votat pentru mine”, a declarat Ursu, potrivit Deutsche Welle.

Octavian Ursu a plecat din România în 1990.

Acesta s-a născut la București, a absolvit Conservatorul și a plecat în Germania în 1990 ca solist-instrumentist (trompetă) la Neue Lausitzer Philharmonie din Görlitz. Ursu a intrat în 2009 în CDU și în 2010 a preluat conducerea circumscripției municipale din Görlitz a formațiunii conservatoare. În 2014, el a fost ales în legislativul landului federal Saxonia, scrie Deutsche Welle.

Ursu a fost susținut în turul doi de celelalte partide, care nu au dorit ca un extremist să conducă orașul Gorlitz. Acesta a avut și girul industriei filmului, o sursă majoră de venit pentru localitate.

Aici a fost filmat celebrul film „Inglorious Basterds”, regizat de Quentin Tarantino, dar și „The Monuments Men”.

foto: captură youtube.com