Un român care a violat o prostituată în Marea Britanie a fost condamnat la zece ani de închisoare. A început să plângă când a aflat sentința

Publicat: 24 07. 2019, 10:37

Gheorghe I., 32 de ani, a violat, în octombrie 2018, o prostituată după ce a refuzat să facă sex cu el. Femeia a mers cu el  acasă, dar acolo s-a răzgândit și a refuzat să facă sex cu el. Enervat, românul a început să o lovească și a încuiat-o în dormitor, scrie The Northern Echo.

Victima a reușit să sune la numărul de urgență 999 înainte să fie agresată sexual. Operatorii au înregistrat atacul, iar în înregistrare se aude cum femeia este bătută, supusă la tratamente oribile, umilită și amenințată cu moartea.

„Încerca să scape de tine, dar ai amenințat-o. I-ai spus că tu și fratele tău sunteți nebuni și că îi veți tăia gâtul”, i-a spus judecătorul românului.

După ce își va ispăși pedeapsa de zece ani, Gheorghe va fi extrădat.

Foto: Cleveland Police