Un român medaliat cu aur la una dintre cele mai dificile competiții de fizică din lume pleacă din țară. Ce planuri are elevul din Constanța

Publicat: 16 05. 2018, 21:58
Actualizat: 05 06. 2018, 16:43

Răzvan Ursu, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, a făcut parte din lotul României care a participat, între 5 și 13 mai, la cea de-a 18-a Olimpiadă Asiatică de Fizică, ce s-a desfășurat la Universitatea de Științe din Hanoi, în Vietnam, sub deviza „Path to Glory”.

„A fost greu pentru că au fost concurenți redutabili. Subiectele au fost grele. Nu de puține ori se spune că subiectele de la olimpiada de fizică a țărilor asiatice sunt mai grele decât cele de la internațională. Dar acest lucru ne-a motivat și pe mine și pe colegii mei să dăm tot ce am avut mai bun”, a declarat Răzvan Ursu, elevul de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, din Constanța, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă.

În viitor, Răzvan spune că își propune să studieze în Germania, iar apoi să se îndrepte „spre zona de aerospațială”.

„Mai departe îmi propun să studiez în Germania pentru licență. Vreau să urmez Facultatea de inginerie electrică și tehnologia informației, urmând ca după aceea la master și la doctorat, să mă axez mai mult spre zona de aerospațială”, a mai spus Răzvan.

Profesorul care l-a îndrumat pe toată perioada gimnaziului și a liceului, Ion Băraru, a povestit despre cum l-a cunoscut pe Răzvan și cât de mult a muncit acesta, participând la concursuri de robotică și la întreceri organizate de NASA.

„Rezultatele lui la fizică sunt excepționale, a câștigat în fiecare an premii și mențiuni, la concursul de la NASA în fiecare an premii și mențiuni, la concursul de robotică, de rovere, la cel de sateliți. Este o personalitate extrem de complexă și are o deschidere culturală deosebită. (…) L-am cunoscut pe Răzvan când era în clasa a cincea și ne-am lipit unul de altul și am început o colaborare fructuoasă astfel încât, încă din clasa a cincea, am mers împreună la NASA, la un concurs la care a câștigat primul premiu. Iar după aia a câștigat foarte multe. (…)În clasa a opta deja terminasem materia de liceu cu excepția celei de clasa a XII-a”, a povestit mentorul elevului.

La întrecere din Vietnam, România a obținut patru medalii de aur, una de argint, una de bronz și două mențiuni de onoare.

La întrecere s-au înscris 185 de elevi din țări asiatice și invitați din Australia și România, cele două probe extrem de dificile, teoretică și experimentală constituind adevărate provocări pentru participanți.