Un senator PSD cere demisia lui Florin Cîțu: Dacă nu, cerem PNL să-l retragă

Publicat: 21 01. 2020, 13:59

„Îl somăm pe domnul Cîțu, dacă este responabil, deși avem dubii majore în acest sens, să-și prezinte demisia. Dacă nu dumnealui, atunci cerem PNL să-l retragă din această funcție. Cu cât mai repede cu atât mai bine pentru România.Este o misiune, aceea a ministrului de Finanțe, nu numai tehnică, ci și patriotică (…) Domnul Cîțu uită că are responsabilitatea cea mai mare dintre toti ministrii si a iesit ieri cu o declarație extraordinar de gravă, că există posibilitatea unui crize in România. Nu te joci cu astfel de declaratii cand esti ministru de finanțe”, a declarat social-democratul Lucian Romașcanu, marți, în cadrul unei conferințe de presă.

Romașcanu a mai adăugat că „Domnul Cîțu nu a învățat nimic din cartonașele galbene pe care le-a primit, votul negativ din comisia de audieri sau moțiunea simplă împotriva acestuia”.

Reacția social-democraților vine după ce Florin Cîțu a avertizat în spațiul public că este posibilă declanșarea unei crize economică în România.