Un șofer de ambulanță a plecat în misiune să salveze viața unui copil, însă a murit într-un accident produs de un șofer de TIR. FOTO

Publicat: 20 03. 2015, 13:22
Actualizat: 20 03. 2015, 13:22

Un grav accident s-a produs joi seara în Botoșani, după ce un TIR a pătruns în intersecție și a lovit în plin o ambulanță care se afla în misiune.

Mediafax Foto: Ionuț Tabultoc

În urma impactului cinci persoane au ajuns la spital. Este vorba de șoferul tirului, șoferul ambulanței, o asistentă și o mamă cu un copil care erau transportați la Iași. La scurt timp dupa ce a ajuns la spital, șoferul ambulanței a decedat. La locul accidentului au venit mai multe echipaje de poliție care au declanșat o anchetă. Asistenta de pe ambulanță are leziuni la cap. Șoferul TIR-ului și femeia cu copilul din ambulanță sunt în stare stabilă.

Mediafax Foto: Ionuț Tabultoc

„Din primele verificari, conducatorul unui TIR  a pătruns în intersecție, venind de pe o arteră secundară fără a respecta semnificația indicatorului Oprire, și pătrunzând în intersecție a impactat frontal o salvare care se deplasa în regim prioritar pe artera prioritară”, a declarat Victor Ciubotaru, comisar șef Politia Rutieră, citat de Dorohoi News.

Șoferul TIR-ului, 48 de ani, a declarat că nu a văzut indicatorul „Stop”.

Mediafax Foto: Ionuț Tabultoc

Mediafax Foto: Ionuț Tabultoc