Un tânăr de 20 de ani a lovit o mașină, a bătut un pasager și apoi a fugit de la locul accidentului

Publicat: 01 05. 2019, 15:20

Accidentul a avut loc marți seara pe raza localității Vulcana Pandele. Tânărul în vârstă de 20 de ani a acroșat un alt autoturism, condus de o tănâră în vârstă de 23 de ani, pe drumul județean 712.

Imediat după impact, s-a iscat un conflict între șoferul de 20 de ani și un pasager din a doua mașină. După ce l-a lovit cu pumnul, tânărul a fugit de la locul faptei, fiind identificat mai târziu de polițiști.

„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, părăsirea locului accidentului și lovire sau alte violențe. Cercetătile continuă sub supravegherea și coordonarea procurorului de caz”, transmitea Poliția Dâmbovița.

La scurt timp, instituția a venit cu noi precizări, menționând că victima agresată nu vrea să depună plângere, în timp ce șoferul fugar a prezentat totuși un permis de conducere emis de autoritățile din Marea Britanie. Polițiștii urmează să verifice autenticitatea documentului adus de tânăr.