Un taximetrist a accidentat mortal un pieton a cărei identitate nu a fost încă stabilită

Publicat: 02 03. 2015, 10:34

Potrivit primelor informații oferite de către reprezentanții Poliției Județene Vaslui, accidentul a avut loc pe drumul național DN 2F, la ieșirea din municipiul Vaslui spre suburbia Rediu, în momentul în care femeia se deplasa, ca pieton, pe partea carosabilă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În urma impactului violent, victima a fost aruncată prin aer aproximativ 20 de metri, în condițiile în care taximetristul le-a declarat polițiștilor că circula cu 80 de kilometri pe oră.

„Femeia a suferit leziuni grave, incompatibile cu viața, astfel încât echipajul medical deplasat la locul accidentului a constatat decesul acesteia. Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier precum și pentru identificarea victimei, având în vedere că femeia, de aproximativ 40 de ani, nu avea niciun document asupra sa”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Mihaela Ștraub.

Polițiștii vasluieni au întocmit dosar penal pe numele taximetristului, un tânăr de 33 de ani, pentru ucidere din culpă