Un TIR cu hârtie igienică a derapat și blochează circulația spre Valea Prahovei

Publicat: 22 01. 2020, 14:18

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN1A Ploiești – Brașov, aproape de limita dintre județe Prahova și Brașov, în zona localității Cheia (județul Prahova), un TIR încărcat cu hârtie igienică a pierdut controlul direcției și a rămas de-a curmezișul pe carosabil, blocând drumul.

Incidentul nu s-a soldat cu victime, iar carosabilul este curat.

Polițiștii din Prahova au fost sesizați, la rândul lor, că pe DN 1A Cheia un TIR a derapat și blochează traficul.