Un TIR s-a răsturnat peste o mașină, într-un cartier din Bistrița. Au fost avariate mai multe autoturisme (FOTO)

Publicat: 13 08. 2020, 22:21
Actualizat: 13 08. 2020, 22:28

Un TIR s-a răsturnat, joi seara, pe Drumul Național 17 (DN17), în cartierul Unirea din municipiul Bistriţa, iar mai multe autoturisme au fost avariate, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.

În urma accidentului a rezultat o singură victimă, un bărbat de 52 de ani, care a fost transportat la spital cu o rană la o mână, potrivit sursei citate.

Din primele cercetări, a rezultat că TIR-ul s-ar fi răsturnat ca urmare a exploziei unui pneu şi s-a răsturnat peste o un autoturism, iar în urma carambolului creat au mai fost avariate și alte mașini.

La locul accidentului s-au deplasat două echipaje ale Ambulanţei şi un echipaj de prim-ajutor al SMURD.

În urma evenimentului rutier, traficul pe DN 17 a fost blocat total timp de aproape o oră, după care s-a circulat alternativ, pe un singur sens.

Accident teribil în Brăila. Zece adolescenți s-au răsturnat cu mașina pe care unul dintre ei, un băiat de 14 ani, a furat-o de la părinți

O mașină în care se aflau 10 adolescenți s-a răsturnat pe un teren agricol din Brăila, recent, după ce șoferul, un băiat de 14 ani care furase automobilul de la ferma părinților, a pierdut controlul volanului. Nouă dintre ei au fost răniți și au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Un mod de a-și petrece timpul considerat distractiv de cei 10 adolescenți aflați în vacanța de vară, s-a terminat la spital.

Un adolescent de 14 ani a furat mașina părinților, o Dacia Papuc și și-a invitat prietenii la o plimbare în satul brăilean Plopu.

Cel mai probabil, din cauza vitezei, adolescentul a pierdut controlul mașinii care s-a răsturnat în câmp.

Accident grav în Gorj. Un șofer băut și fără permis și-a ucis fratele de 15 ani, care se afla în dreapta sa

Un adolescent de 15 ani a murit într-un accident rutier, aflându-se în dreapta fratelui său, care a condus după ce a consumat băuturi alcoolice și fără să dețină permis auto.

Accidentul s-a produs pe raza comunei Plopșoru, județul Gorj, în noaptea de 1 spre 2 august, unde tânărul care conducea mașina a pierdut controlul asupra direcției de mers și a ieșit de pe șosea.