Un URS a omorât o capră într-o gospodărie din Miercurea Ciuc, apoi a ajuns în curtea unei ȘCOLI

Publicat: 21 08. 2018, 10:54
Actualizat: 02 10. 2018, 15:22

This browser does not support the video element.

Reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Harghita au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că ursul a intrat, marți dimineața, în curtea unei case, unde a omorât o capră, iar apoi a rupt un gard, ajungând în curtea Colegiului Național „Octavian Goga” din Miercurea Ciuc.

„S-a plimbat prin mai multe curți, dar fără să rănească pe cineva. Suntem aici pentru a asigura zona”, au spus sursele citate.

În colegiu nu erau elevi în momentul în care ursul a intrat în curte, având în vedere perioada de vacanță.

Ursul se află în zona Jigodin a municipiului Miercurea Ciuc, iar autoritățile încearcă prinderea lui.