Unele spitale românești refuză avortul. Cazul femeii care a fost ignorată până când a fost nevoită să păstreze copilul

Publicat: 28 06. 2022, 21:56
Avort / Sursă Foto: Pixabay - Ilustrativ

În România există o serie de spitale care nu acceptă să facă întreruperi de sarcină la cerere. Cei care militează pentru drepturile femeii spun că acest lucru le împinge pe acestea la avorturi clandestine, fiind deseori aproape de moarte. Pe de altă parte, Daniel Coriu, preşedinte al Colegiului Medicilor, spune că avortul este un serviciu contra-cost și nu este rambursabil de către Casa Naţională.

Lgislația românească este neclară, medicii având bază legală atât pentru a oferi acest serviciu dar şi pentru a-l refuza.

O bucureșteancă a încercat la mai multe spitale şi cabinete să facă întrerupere de sarcină. A fost trimisă dintr-un loc în altul şi toate au refuzat să intervină. După o vreme, sarcina a ajuns la 14 săptămâni şi femeia a fost nevoită să păstreze copilul.

„Am încercat, dar răspunsul medicilor respectivi a fost „eu nu fac avorturi, încearcă la altul”. La un moment dat am fost şi la Spitalul Universitar că era mai aproape de mine”, povestește femeia.

Viața femeilor este pusă în pericol

O activistă din cadrul FILIA, un ONG care apără drepturile femeilor, spune că datele INSP arată că majoritatea avorturilor făcute acasă s-au făcut în Bucureşti, Cluj şi Timişoara.

„Datele raportate la INSP ne arată că majoritatea avorturilor făcute acasă s-au făcut în Bucureşti, Cluj şi Timişoara. Nu suntem convinse că avorturile s-au întâmplat doar în aceste trei oraşe, dar mai degrabă că celallte spitale din celelate judeţe nu înregistrează astfel de cazuri ca avorturi provocate.

Medicii au dreptul să refuze întreruperea de sarcină la cerere. Pot invoca mai multe motive”, afirmă Andrada Cilibiu, de la centrul FILIA.

Potrivit lui Daniel Coriu, președinte al Colegiului Medicilor, avortul este un serviciu contra-cost și nu este rambursabil de către Casa Naţională.

„Este un serviciu contra-cost, nu este rambursabil de către Casa Naţională. Dacă îşi asumă spitalul, trebuie să aibă şi doctorii care să facă acest lucru. Un medic poate să aibă reţineri şi probleme de conşiinţă.

La spitalele de stat care intervin la cerere, preţul variază între 100 şi 1200 de lei. În privat, costurile sunt mult mai mari, ajungând şi la 6000 de lei. În primele şase luni ale anului 2020 au fost efectuate peste 3.300 de intervenţii de întrerupere de sarcină în unităţile ministerului Sănătăţii, cu aproape jumătate mai puţine decât în 2019”, spune Daniel Coriu, preşedinte al Colegiului Medicilor.