Uniunea Europeană cere Israelului să renunțe la decizia de a declara Fâșia Gaza entitate ostilă

Publicat: 15 02. 2012, 10:28
Actualizat: 24 07. 2012, 09:53
Uniunea Europeană cere Israelului să revină asupra deciziei sale de a declara Fâșia Gaza "entitate ostilă", adoptând aceeași poziție ca și secretarul-general ONU, a declarat astăzi Cristina Gallach, purtător de cuvânt al Înaltului reprezentant UE pentru Politică Externă, Javier Solana, citat de AFP.

"Adresăm același apel ca și secretarul-general ONU, ca Israelul să revină asupra acestei decizii", a declarat Cristina Gallach.

Secretarul-general ONU, Ban Ki-moon, a cerut încă de miercuri Israelului să "revină asupra acestei decizii", care este, în opinia lui, "contrară obligațiilor Israelului față de populația civilă, în virtutea dreptului umanitar internațional și a drepturilor omului". "Suntem preocupați de decizia guvernului israelian. Nevoile de bază ale populației palestiniene nu pot fi trecute cu vederea", a adăugat, astăzi, Cristina Gallach.  "Am spus mereu că nu-i vom abandona pe palestinieni și că vom face tot posibilul pentru a nu fi afectate condițiile lor de viață, și ne temem că această decizie ar putea avea acest efect", a mai spus ea.

Israelul a deschis, miercuri, calea impunerii unor sancțiuni economice împotriva Fâșiei Gaza, decretând acest teritoriu "entitate ostilă". Hotărârea a fost denunțată imediat ca o "pedeapsă colectivă", de islamiștii din cadrul mișcării Hamas, care au preluat controlul asupra acestui teritoriu palestinian la 15 iunie.