Urgența Spitalului Huși, închisă definitiv: situație dramatică la Pediatrie și ATI

Publicat: 07 01. 2015, 20:03

Spitalul Municipal Huși, care deservește peste 70.000 de locuitori din județele Vaslui și Iași, se confruntă cu o criză acută de medici specialiști, ceea ce a dus la funcționarea cu sincope a unor compartimente și secții, unde nu se mai poate asigura nici măcar o linie de gardă după programul normal de lucru, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) a fost închis definitiv de conducerea unității medicale, după ce singurul medic specialist angajat pe post în toamna anului trecut, în urma morții suspecte a unei fetițe de patru ani, și-a dat demisia din cauza unui conflict cu un alt medic din spital.

Totodată, secțiile de Pediatrie și Terapie Intensivă (ATI) funcționează cu câte un singur medic, cel anestezist fiind și pensionar, în condițiile în care ar trebui să existe câte trei specialiști în fiecare dintre aceste secții.

„Din păcate, criza de medici se adâncește și, în ciuda solicitărilor făcute la forurile superioare, nu am primit niciun răspuns favorabil. Acum, așa cum s-a întâmplat și în toamnă, când CPU a mai fost închis o dată, urgențele sunt direcționate către Spitalul Județean Vaslui. Probleme există și pe alte secții, unde lucrurile se complică cu adevărat atunci când singurul medic care există, cum este cazul la Pediatrie și Terapie Intensivă, pleacă în concediu”, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX managerul Spitalului Municipal Huși, Lucia Rotaru.

În urmă cu mai puțin de o lună, directorul medical al Spitalului Huși, Emad Wassouf, și-a dat demisia din funcție și s-a angajat la o altă unitate medicală din țară. În toamna anului trecut, fostul șef al CPU Gabriela Ababei a renunțat la post și a plecat din spital, locul său fiind luat de către medicul Gabriel Olaru, care și-a dat demisia la începutul acestui an.