USR, despre Comisia privind alegerile din 26 mai: Așa-zisa comisie de anchetă nu este nimic altceva decât un circ ieftin

Publicat: 11 07. 2019, 19:12

„Astăzi (joi – n.r.) a avut loc ultima întâlnire a Comisiei, urmând ca de la 1 septembrie să își reia activitatea, însă scopul PSD și ALDE nu este ca prin această comisie să se afle adevărul despre blocarea, cu bună știință, a votului românilor din Diaspora, ci să-și justifice înfrângerea în fața propriului electorat. Situația în care se află Comisia de anchetă este ridicolă, PSD-ALDE acuză «fraudarea» alegerilor pe care, de altfel, cele două partide le-au organizat prin instituțiile controlate de oamenii lor de partid AEP, MAE și MAI”, au transmis reprezentanții USR, printr-un comunicat de presă remis Mediafax.

„Este inutil ca această comisie să-și mai continue lucrările, în condițiile în care reprezentanții tuturor instituțiilor chemați la audieri au spus, fără nicio excepție, că la alegerile din 26 mai 2019 nu s-au înregistrat fraude electorale. Așa-zisa comisie de anchetă nu este nimic altceva decât un circ ieftin servit electoratului PSD de doamna deputat PSD Olguța Vasilescu. Nu poți să fii serios să ceri verificarea unui program dezvoltat de o instituție a statului cu una dezvoltată «experți independenți» dar votați de partide. Ar mai rămâne ca grupul experți să fie condus de Sebaatian Ghiță pentru ca absurdul situației să fie complet”, a afirmat senatorul Radu Mihail, membru USR în Comisia de anchetă, potrivit sursei citate.

USR mai consideră că o eventuală investigare a corectitudinii alegerilor ar trebui să se concentreze pe aflarea motivelor pentru care zeci sau sute de mii de români din străinătate nu au putut să voteze, pentru că acest lucru a influențat cu adevărat rezultatul alegerilor. „Dar toate propunerile USR de amendare a obiectivelor Comisiei au fost respinse, prin vot, de coaliția PSD-ALDE încă de la prima ședință”, conchide sursa menționată.

Comisia de anchetă pentru posibile fraude la europarlamentare a audiat-o în această săptămână pe Carmen Dan. Ministrul de Interne a declarat că Serviciul de Telecomunicaii Speciale (STS) nu ar trebui să se mai ocupe de alegerile din România, iar sarcinile STS ar putea fi preluate de AEP.

De asemenea, din partea MAE secretarul general al instituției Laura Elena Chiorean a spus, la audiere, că misiunile diplomatice au raportat multe incidente la alegerile de pe 26 mai, ea precizând că „în multe cazuri s-a intrat cu forța în secțiile de votare, inclusiv pentru a se sustrage buletine de vot”.

Pe de altă parte, președintele AEP Constantin Buică a afirmat că tabletele folosite în secțiile de vot la alegerile din 26 mai au fost testate înainte de ziua scrutinului de Autoritatea Electorală și STS și nu au fost constatate „vulnerabilități” în funcționarea lor.