Vasluian condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru încălcarea unui ordin de protecție

Publicat: 19 12. 2014, 21:20
Actualizat: 06 02. 2016, 02:00

Judecătoria Bârlad l-a condamnat la patru ani, cinci luni și 20 de zile de închisoare pe Ionel Cucu pentru nerespectarea unei hotărâri judecătorești, încălcând în mod repetat ordinul de protecție stabilit pentru bărbat tot de instanță, conform căruia nu avea voie să se apropie la mai mult de o sută de metri de locuința soției și a copiilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

De altfel, magistrații bârlădeni au dispus încă din luna iunie arestarea preventivă a bărbatului pentru încălcarea ordinului, în urma sesizării făcute de către una dintre fiicele sale, măsură menținută și în prezent. Anchetatorii au constatat atunci că vasluianul de 43 de ani și-a bătut și amenințat cu acte de violență, în mod repetat, soția și copiii, unii având nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale.

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Vaslui, Ionel Cucu a ajuns în atenția organelor de cercetare penală în luna mai 2014, atunci când și-a bătut soția, care a fost internată pentru o perioadă de timp în spital pentru tratament, fiind diagnosticată de către medici cu fractură costală și pneumotorax. Imediat după externarea femeii, Judecătoria Bârlad a emis un ordin de protecție pentru întreaga familie, iar polițiștii au întocmit dosar penal pe numele bărbatului pentru loviri sau alte violențe, vătămare corporală și rele tratamente aplicate minorilor întrucât, potrivit anchetatorilor, „a pus în pericol integritatea corporală și morală a celor șase copii minori ce locuiesc împreună cu femeia”.

În aceste condiții, Ionel Cucu nu avea voie să se apropie la mai mult de o sută de metri de locuința soției și a copiilor. În data de 2 iunie însă, în urma unei sesizări făcute la numărul de urgență 112 de către fata de 16 ani, polițiștii au constatat că vasluianul de 43 de ani a încălcat ordinul de protecție, motiv pentru care a fost prezentat la Parchetul Bârlad, procurorii luând măsura controlului judiciar pentru bărbat.

„În zilele de 16 și 18 iunie, bărbatul a încălcat și ordinul judiciar, în sensul că s-a dus la locuința soției și a copiilor din Lălești, unde a amenințat un băiat cu acte de violență, iar pe altul l-a trântit la pământ, acesta din urmă având nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale. În consecință, polițiștii l-au reținut pe Ionel Cucu pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat la Parchet, respectiv Judecătoria Bârlad, cu propunerea de arestare preventivă. Magistrații au admis cererea și au emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile”, a declarat responsabilul mass-media din cadrul Poliției Județene Vaslui, Alina Tonică.

În urma cercetărilor, polițiștii au reținut atunci patru infracțiuni de rele tratamente aplicate minorilor, loviri sau alte violențe și vătămare corporală.

Sentința dată de Judecătoria Bârlad nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.