Veste bună la pompă: Scade prețul carburanților / Anunțul Consiliului Concurenței: Vom monitoriza piața

Publicat: 06 12. 2019, 17:10

„Vom monitoriza piața pentru a vedea comportamentul actorilor economici începând cu momentul în care se reduce acciza. Din istoricul pe care îl avem analizând acest sector a reieșit că modificările s-au transmis până acum în preț. Adică atunci când acciza a fost majorată, la fel s-a întâmplat cu prețul la pompă, iar, când acciza a fost redusă, produsele petroliere s-au ieftinit corespunzător. Deci istoria nu ne face să fim alarmiști”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele C.C., citat de Agerpres.

Chirițoiu a avertizat că petroliștii care nu ieftinesc carburanții la pompă riscă amenzi mari, după reducerea accizei.

În urma anchetei, Consiliul Concurenței a recomandat ca toate companiile petroliere să afișeze simultan majorarea prețurilor la carburanți, astfel încât firmele să nu se influențeze reciproc.

Consiliul Concurenței susține elaborarea unui act normativ prin care să se stabilească numărul majorărilor de preț săptămânale, zilele în care se pot efectua aceste creșteri și ora modificării, valabile pentru toate companiile de pe piață. În schimb, reducerile de preț pot fi operate oricând.

Parlamentul a aprobat, miercuri, eliminarea supraaccizei la carburanți începând cu 1 ianuarie 2020.

Această reducere va însemna că acciza la carburanți în România va fi mai mică decât minimul impus la nivel european.

În legătură cu acest aspect, premierul Ludovic Orban a arătat că vor exista discuții cu oficialii europeni.