Veste foarte tristă, de la medici, despre fetița ai cărei părinți au fost obligați să accepte tratamentul pentru cancer. Decizia luată de mama Petronelei

Publicat: 22 12. 2017, 16:55

Directorul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, medicul Ovidiu Adam, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că fetița de opt ani, bolnavă de cancer, care a fost transferată din Iași pentru începerea tratamentului, în data de 12 decembrie, are șanse mici de supraviețuire.

Potrivit medicilor, boala a recidivat, iar fetița are nevoie de ședințe de chimioterapie, care se vor realiza la Iași, după ce părinții au solicitat transferul copilei.

„Fetița este un caz depășit și părinții au solicitat să meargă pentru tratament la Iași. Starea ei de sănătate este extrem de gravă, este o tumoră mare, cu metastaze pulmonare multiple. Un caz depășit înseamnă că nu se mai poate face mare lucru. Șansele de supraviețuire sunt mici, ele există, doar că presupun o chimioterapie intensivă și, în general, la recidivă organismul deja nu mai răspunde la chimioterapie cum răspunde la prima tumoră”, a afirmat medicul Ovidiu Adam.

Potrivit directorului Spitalului de Copii din Timișoara, fetița a fost de două ori operată la Iași și a făcut o tură de chimioterapie, până în momentul în care părinții au refuzat tratamentul.

„Fetița a fost tratată la Iași, a fost operată o dată, i s-a scos tumora de la rinichi și parțial rinichiul, în timpul celei de-a doua operații i s-a scos rinichiul cu totul, când a recidivat boala a doua oară, după care părinții au refuzat s-o mai trateze. Ea a făcut și o tură de chimioterapie. Fetița a fost tratată la Iași până când părinții au refuzat tratamentul. Din păcate, nu există o hotărâre judecătorească care să-i decadă din drepturile părintești”, a mai precizat medicul Ovidiu Adam.

Directorul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” a afirmat că transplantul medular este exclus, în condițiile în care starea de sănătate a fetiței este extrem de gravă. Copila va fi transportată cu o ambulanță la Iași, pentru a începe ședințele de chimioterapie, în zilele următoare.

„Nu se pune problema unui transplant medular în starea în care este fetița acum, cu metastaze peste tot, nu are niciun fel de indicație în acest sens. Zilele următoare urmează să se întoarcă la Iași. Mama a cerut transferul la Iași pentru efectuarea chimioterapiei și astăzi (n.r. vineri) am dat acordul să plătim noi salvarea să meargă la Iași. Când va fi o salvare disponibilă, cât de repede va pleca la Iași să înceapă chimioterapia”, a explicat Ovidiu Adam.

Fetița de opt ani din județul Iași a ajuns la spital după mai bine de cinci luni de când nu a mai fost văzută de un medic și nu a mai făcut tratament. În acest caz, Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași a solicitat, printr-o ordonanță președințială, ca familia să fie obligată să ducă copila la tratament.

Petronela a fost diagnosticată cu cancer la rinichi și are metastaze pulmonare. În ultimii ani a fost operată de mai multe ori și, deși era programată pentru consult și internare la Spitalul de Copii Sfânta Maria din Iași în vara acestui an, părinții au refuzat tratamentul. Aceștia au susținut că nu mai au încredere în doctori și nu doresc ca fiica lor să mai primească asistență medicală. Ultima dată când a fost consultată de medicii oncologi a fost în luna iulie, înainte de a fi transferată la Timișoara în data de 12 decembrie.