Veste proastă pentru Donald Trump, după ce a blocat mai mulți critici pe Twitter

Publicat: 24 05. 2018, 11:54

This browser does not support the video element.

Președintele Donald Trump încalcă Primul Amendament al Constituției SUA prin blocarea criticilor pe platforma de microblogging Twitter din cauza conținutului mesajelor pe teme politice, a stabilit o instanță federală din statul New York, relatează site-ul agenției Associated Press.

Judecătorul Naomi Reice Buchwald, de la instanța din Manhattan, nu a ordonat clar oprirea practicii blocării criticilor pe platforma de microblogging Twitter, dar a argumentat că este suficient să stabilească faptul că aceste acțiuni sunt neconstituționale.

„O decizie declarativă ar trebui să fie suficientă, în contextul în care niciun oficial guvernamental – nici măcar președintele – nu este deasupra legii, iar despre oficialii guvernamentali se presupune că respectă legile”, a explicat judecătorul.

Sesizarea judiciară a fost făcută în iulie 2017 de Institutul Cavalerilor Primului Amendament de la Universitatea Columbia și de șapte persoane blocate pe Twitter de Donald Trump pentru că îl criticaseră. „Practica președintelui de a bloca criticii pe platforma online Twitter generează efecte negative și este neconstituțională, sperăm că această practică va înceta prin actuala decizie”, a reacționat Jameel Jaffer, directorul Institutului Cavalerilor Primului Amendament de la Universitatea Columbia.

Procesul a fost intentat după ce Donald Trump a blocat unele persoane pe contul său „@realDonaldTrump”, urmărit de peste 50 de milioane de oameni. Avocații Departamentului Justiției au argumentat că președintele are prerogativa de a asculta și vizualiza ce dorește.

Dar judecătorul Naomi Reice Buchwald a subliniat că platforma Twitter este un forum public pentru dezbateri. „Președintele prezintă contul @realDonaldTrump ca fiind unul prezidențial, nu personal și, mai important, folosește acest cont de Twitter pentru anunțarea unor măsuri luate în calitatea de președinte”, a argumentat judecătorul.