Vicepreședintele CSA Steaua, Cristian Cîrlan, a murit la 47 de ani

Publicat: 20 01. 2020, 12:12

Cristian Cîrlan a fost vicepreședinte al CSA Steaua București în perioada noiembrie 2018-decembrie 2019, iar luna trecută fusese numit, prin împuternicire, comandant al aceluiași club.

„Colonelul Cristian Cîrlan și-a dedicat viața și cariera militară promovării educației fizice și sportului în Armata României, și a sportului de mare performanță din cadrul clubului de lângă inima sa, CSA „Steaua București”.

Născut la 3 decembrie 1972, la Tecuci, Cristian Cîrlan și-a dorit din copilărie să urmeze exemplul tatălui său, ofițer în cadrul armatei și a fost admis, la 14 ani, la Liceul Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, pe care l-a absolvit în anul 1991.Au urmat studiile universitare în cadrul Academiei Naționale de Educație Fizică și Sport, (1991 – 1995), perioadă în care a fost brevetat ca parașutist și alpinist militar. După obținerea diplomei de licență, și-a început cariera militară ca ca ofițer de educație fizică militară și sport la Batalionul 400 Infanterie Basarabi, Constanța (1995 – 1999). Din această poziție realizează, în 1997, prima revistă militare de educație fizică și sport din armată – „Citius! Altius! Fortius!”

În anul 1999, face pasul către presa militară, activând în calitate de redactor pentru evenimente speciale, la săptămanalul „Observatorul militar” și corespondent pentru emisiunile radio și TV „Ora Armatei” – Radio România Actualități și „Pro Patria” – TVR 1. Acoperă subiecte generale din activitatea militarilor români, dar activează și ca și redactor sportiv, fiind numit, în august, 1999, delegat de presă al României la Jocurile Mondiale Militare de la Zagreb, Croația.

În paralel, a desfășurat și o bogată activitate în domeniul relațiilor publice militare, fiind selectat să activeze în Centrele de informare publică la patru exerciții multinaționale NATO/PfP de mare anvergură găzduite de țara noastră în perioada preaderării la Alianța Nord-Atlantică: Rescurer 99, Cooperative Determination 99, Rescue Eagle-Medceur 00, Cooperative Best Effort 2000.

Autor a peste 200 articole și reportaje pe teme sportive, sociale și militare publicate în presa militară și presa sportivă, organizator și coprezentator a multor evenimente organizate de Clubul Sportiv al Armatei Steaua, în perioada 2001-2019. Cu o fire tenace și un caracter puternic, Cristian Cîrlan a căutat în permanență să se perfecționeze și să fie la curent cu cele mai noi tendințe în domeniile de care a fost pasionat, continuându-și atât studiile din specialitatea jurnalism și comunicare, în țară și în străinătate (Curs de relații publice la Direcția de Informare și Relații Publice a M.Ap.N., februarie – martie 2002; Curs de limba engleză la Canadian Forces Language School Borden, Toronto- Canada, august – decembrie 2003; Curs de relații publice „Presentation Skills” la Georgian College, Barrie Ontario – Canada, septembrie – decembrie 2003; Summit dezvoltare, management și marketing sportiv – Universal Sports Marketing, New York, SUA – 2008 și 2010), dar și studiile militare (Curs post-universitar de Operații post-conflict „Securitate și Stabilitate, Tranziție și Reconstrucție” – Universitatea Națională de Apărare, 2013; Curs post-universitar de conducere „Pregatirea economiei și teritoriului pentru apărare” – Universitatea Națională de Apărare, 2018).

În anul 2001 este numit șef Birou presă și relații publice la Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” București. În anul 2014 se înființează secția Marketing și Relații Publice a CSA Steaua, pe care o conduce. În același an se afirmă ca autor al proiectului „STEAUA TV” – prima televiziune online a unui club sportiv din România (2014).

În perioada noiembrie 2018 – decembrie 2019 ocupă funcția de vicepreședinte al CSA Steaua București (locțiitor al comandantului pentru activitatea sportivă de performanță), mai întâi împuternicit, iar apoi, de la 1 mai 2019 numit pe această poziție. Din data de 17 decembrie 2019, colonelul Marius-Cristian Cîrlan îndeplinea, prin împuternicire, funcția de comandant (președinte) al Clubului Sportiv al Armatei „Steaua” București.

Personalul Clubului Sportiv al Armatei este alături de familia îndoliată în aceste momente grele și transmite sincere condoleanțe!”, a transmis CSA Steaua.

Foto: CSA Steaua București / Facebook