Victor Ponta a asistat, alături de familie, la un concert pe litoral

Publicat: 15 07. 2013, 10:42
Actualizat: 07 06. 2018, 06:33

Premierul, soția și cei doi copii ai lor au ajuns la concert în jurul orei 22.00 și au rămas în zona VIP timp de aproape două ore, cântând, dansând și discutând cu prietenii.

Victor Ponta a venit pe litoral încă sâmbătă, cazându-se la vila de protocol de la Neptun.

La concertul susținut de Direcția 5, Smiley, Vama și Voltaj pe Black Sea Arena au fost prezenți peste 15.000 de spectatori, intrarea fiind liberă.

Ordinea publică a fost asigurată de aproximativ o sută de jandarmi de la Gruparea Mobilă „Tomis” Constanța, zona în care a avut loc concertul fiiind delimitată cu garduri metalice.

În plus, traficul rutier a fost restricționat pe traseul Venus – Saturn.