Victor Ponta răspunde acuzațiilor Gabrielei Firea: Sper că știe foarte bine cine a „înjunghiat-o” cu premeditare chiar din PSD

Publicat: 29 09. 2020, 15:35
Actualizat: 06 04. 2021, 15:45
Ponta, mesaj dur pentru PNL: „Să spună că după vot nu se închide ţara, nu se vând toate companiile româneşti” / Sursă foto: Facebook

Victor Ponta i-a răspuns Gabrielei Firea, care l-a acuzat că se află printre cei vonvați de eșecul PSD-ului la aceste alegeri locale. Ponta este de părere că „să dai vina pe Pro România sau pe Călin Popescu Tăriceanu este doar o continuare a iluziilor și autoamăgirilor care au dus la înfrângere”.

Mesajul lui Victor Ponta

În mesajul său, Victor Ponta spune că va rămâne în continuare liderul Pro România, recunoscându-și greșelile și încercând să le îndrepte.

„Mă bucur ca sunt liderul Pro România, şi voi fi în continuare doar Pro România! Eu îmi recunosc greşelile – învăţ din ele – şi încerc să le îndrept! Nu am dat niciodată vina pe alţii – ba chiar mi-am asumat şi am plătit eu pentru relele altora, pentru că aşa consider că trebuie să gândească şi să se comporte un lider! Experienţa mea politică în PSD mi-a dovedit că întotdeauna loviturile au venit chiar din interior, chiar de la cei mai apropiaţi, chiar de la cei care îmi zâmbeau şi îmi declarau public prietenia”, a scris liderul Pro România, Victor Ponta, pe Facebook.

De asemenea, Ponta mai scrie că „să dai vina pe PRO România sau pe Călin Popescu Tăriceanu (chiar cu voturile noastre adunate, tot pierdea) este doar o continuare a iluziilor si autoamăgirilor care au dus la înfrângere.”

„Gabriela Firea e de prea mult timp în PSD ca să nu fi învăţat această regulă (mai ales de când l-au exclus din PSD pe premierul Sorin Grindeanu şi pe noi cei care nu am vrut să dăm jos Guvernul PSD)! Dincolo de declaraţiile publice politicianiste, sper ca ştie foarte bine cine a „înjunghiat-o” cu premeditare chiar din PSD. Să dai vina pe PRO România sau pe Călin Popescu Tăriceanu (chiar cu voturile noastre adunate, tot pierdea) este doar o continuare a iluziilor si autoamăgirilor care au dus la înfrângere! Toate minciunile şi acuzele aberante plătite de unii lideri PSD la adresa Pro România vor avea din partea noastră un răspuns ferm, (…), aşa cum ne vom uita cu mare neplăcere la modul în care se «înjunghie» între ei, ignorând interesele alegătorilor de stânga. Pentru aceşti alegători se va lupta şi îi va reprezenta doar Pro România!”, a spus liderul Pro România, Victor Ponta.