VIDEO. Gestul incontrolabil al unui șef din CJ Dolj față de una dintre angajatele sale, care mânca la birou

Publicat: 04 05. 2018, 18:27

This browser does not support the video element.

Incidentul a avut loc la Craiova, la Societatea Lucrări Drumuri și Poduri Județene, instituție în subordonată Consiliului Județean Dolj, și a fost înregistrat de camera video montată în birou.

Pe filmare se vede cum femeia lua o gustare la birou, când, dintr-o dată, colegul de birou se ridică, îi împinge mâncarea în față și apoi iese din birou, fără explicații.

Potrivit Sindicatului Forța Legii, agresorul este chiar șeful femeii, Valentin Trică, șeful Serviciului marketing, arhivă și pază al instituției.

A doua zi după incident, angajata a suferit un accident vascular la un ochi.

Nici reprezentanții societății și nici cei ai CJ Dolj nu au putut fi contactați de corespondentul MEDIAFAX pentru un punct de vedere referitor la incident.