VIDEO. Oameni stau unii lângă alţii şi fără mască, în Catedrala Mânturii, la slujba de Sf. Constantin şi Elena

Publicat: 21 05. 2020, 11:28
Actualizat: 06 04. 2021, 23:07
Foto: VIDEO. Oameni stau unii lângă alţii şi fără mască, în Catedrala Mânturii, la slujba de Sf. Constantin şi Elena/Foto: Antena 3

Zeci de credincioşi care au mers joi de dimineaţă la biserică, la slujba de Sfinţii Constantin şi Elena, au stat unii lângă alţii în interiorul lăcaşului de cult şi fără să poarte masă de protecţie, scrie Antena3.ro.

Evenimentul s-a întâmplat la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, în această zi de sărbătoare, după cum se vede în clipul video trimis de un telespectator Antena 3.

Slujba la care au participat oamenii a avut loc în biserică, nu în afara ei, aşa cum prevăd măsurile pentru starea de alertă.

În plus, credincioşii nu respectă distanţa socială de 1,5-2 metri şi mulţi dintre ei nu au nici faţa acoperită cu masca de protecţie.

Vineri, 15 mai, România a ieşit din starea de urgenţă, iar de luni, 18 mai, suntem în stare de alertă din cauza epidemiei de coronavirus.

Persoanele în vârstă sunt rugate să nu vină la biserică la slujbele publice, iar spovedania se va face păstrând o distanță de doi metri, se arată în regulile BOR, transmise pe 15 mai, la ieşirea din starea de urgenţă, după care au urmat câteva zile de vid legislativ.

Cum pot participa credincioșii la slujbe

Patriarhia Română a transmis o serie de îndrumări către unitățile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române din țară, privind accesul credincioșilor ortodocși în lăcașurile de cult, în cimitire, și participarea acestora la slujbe, potrivit Basilica.ro.

I. Accesul credincioşilor în lăcașurile de cult
1. Persoanele care au acces în biserică, pentru rugăciune individuală şi spovedanie, vor respecta distanţa de 2 m, așteptând pe un singur rând. Distanța de 2 m între două persoane urmează a fi respectată de la intrarea în biserică până la părăsirea ei.

2. Se recomandă vârstnicilor, persoanelor cu probleme majore de sănătate şi persoanelor din grupele cu risc sporit să rămână acasă în timpul săvârşirii slujbelor publice. Aceste persoane sunt rugate să meargă la biserică înainte sau după slujbele liturgice săvârșite în aer liber, pentru a se ruga individual, spovedi şi împărtăși, în lăcașul de cult, după un orar stabilit în prealabil de comun acord cu preotul paroh.

3. Persoanele având COVID – 19, persoanele care prezintă simptome de infecție, persoanele aflate în carantină, precum şi persoanele care au intrat în contact cu o persoană infectată nu pot intra în biserică şi nici nu pot participa la vreo slujbă, acestea fiind rugate stăruitor să rămână acasă, pentru a nu răspândi boala. Însă, pot urmări slujbele acasă prin intermediul televiziunii sau internetului (online). Spovedirea şi împărtășirea acestor persoane se va face la domiciliu sau la spital, cu respectarea tuturor reglementărilor sanitare aplicabile.

VIDEO aici: