VIDEO | Șeful ATI de la Spitalul Județean Călărași a fost prins drogat la volan. Bărbatul s-a ales cu dosar penal

Publicat: 01 11. 2022, 22:01
Actualizat: 01 11. 2022, 22:06

This browser does not support the video element.

Şeful ATI de la Spitalul Județean Călărași s-a ales cu dosar penal după ce a a fost prins în această seară de polițiști drogat la volan.

Bărbatul în vârstă de 37 de ani a fost oprit în această seară în trafic, iar în urma unui control de rutină polițiștii au descoperit că acesta se afla sub influenţa drogurilor.
Potrivit presei locale, ar fi vorba despre Kovacs Emerich, medic specialist Anestezie şi Terapie Intensivă – Şef Secţie ATI la spitalul Județean Călărași.

”La data de 01 noiembrie a.c., în jurul orei 16.50, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi au depistat pe strada Flacăra, un bărbat, de 37 de ani, din municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa, pozitiv la THC-5 (cannabis)”, a transmis, marţi, IPJ Călăraşi.

Sursa citată a precizat că bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge şi urină.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, au mai transmis polițiștii, potrivit ziare.com.