VIDEO. Șeful unui târg ilegal din sectorul 5 s-a luat la bătaie cu polițiștii locali

Publicat: 10 08. 2017, 15:43

Primăria sectorului 5 a decis să demoleze construcțiile improvizate ilegal la un târg de la intersecția străzilor Progresul cu Năsăud, însă administratorul responsabil de această piață stradală s-a opus și a devenit violent, în ciuda somațiilor polițiștilor locali, arată primăria sectorului 5.

„Somat în multiple ocazii, agentul economic care a subînchiriat de la proprietar suprafața, desfășurând aici activități comerciale, nu s-a conformat termenelor acestora, continuând să încalce normele de salubrizare, disciplină în construcții și pe cele care impun practicarea unui comerț civilizat”, arată Primăria sector 5.

Administratorul târgului improvizat s-a opus însă și a devenit violent atunci când polițiștii locali au încercat să-l îndepărteze de la fața locului, pentru a începe lucrările de dezafectare a cortului transformat în târg.

Acesta l-a lovit pe unul dintre polițiști, fiind imediat imobilizat și apoi predat poliției naționale, fiind acuzat de ultraj.

„Lucrătorii S.A. Amenajare, Edilitare și Salubrizare S.R.L au finalizat dezafectarea construcției provizorii, iar zona în care a funcționat până astăzi respectivul târg a fost salubrizată și igienizată”, arată Primăria, care explică faptul că banii pentru această operațiune vor fi recuperați de la administratorul târgului amplasat ilegal.