VIDEO | Trei morți în urma prăbușirii unui avion de luptă peste o școală dintr-un cartier rezidențial din Iran

Publicat: 21 02. 2022, 11:06
Actualizat: 21 02. 2022, 14:11
Sursă foto: captură video

Trei persoane și-au pierdut viața după ce un avion de luptă al armatei iraniene s-a prăbuşit, luni dimineață, peste o școală dintr-un cartier rezidenţial din orașul Tabriz, situat în nord-vestul Iranului. Victimele sunt doi membri ai echipajului şi un localnic, transmite AFP, scrie France24.

Directorul Semilunei Roşii din Tabriz a anunţat că aeronava a lovit zidul unei şcoli şi că au murit cei doi membri ai echipajului şi un locuitor din cartierul rezidenţial.

Potrivit autorităților iraniene, avionul de antrenament de tip F-5 s-a prăbuşit în jurul orei locale 9:00 (7:30, ora României) în Monajam, un cartier din centrul oraşului

„Din fericire, şcoala era închisă din cauza pandemiei covid-19”, a declarat directorul Centrului pentru gestionarea crizelor din provincie, Mohammad-Bagher Honarva.

O anchetă a fost deschisă în urma accidentului.

Forţele aeriene iraniene sunt echipate cu avioane de luptă vechi ruseşti, de tip MiG şi Suhoi din epoca sovietică, câteva aeronave chinezeşti şi avioane americane de tip F-4 şi F-5 de dinainte de Revoluţia islamică din 1979. În ultimii ani, Iranul a fabricat o versiune a avionului de tip F-5.